FIEP Romania


Du-te la cuprins

Istoria FIEP

Ideea de a creea o organizatie internationala de Educatie Fizica a aparut pentru prima data in timpul Congresului International de Educatie Fizica, din Paris (Franta), desfasurat in perioada 30 august - 6 septembrie 1900.

Atunci a fost creata o "Comisie Tehnica Internationala Permanenta de Educatie Fizica", cu cateva dintre cele mai mari personalitati ai Educatiei Fizice din acea perioada, dintre care: Mosso (Italia), ca Presedinte, Demeny (Franta) Fosseprez (Belgia), Cabezas (Chile), Kier (Danemarca), Chryssafis (Grecia), Tongres (Suedia). La comisie au participat delegati din 16 tari, ale caror obiective erau tintite catre calificarea membrilor facultatilor universitare. "Institute Internationale d'Education Physique" (Institutul International de Educatie Fizica) a fost creat mai tarziu, in timpul Congresului International Odensée, in perioada 7 - 10 iulie 1911. Obiectivul sau era Educatia Fizica Scolara, iar consiliul sau director era format din:

Presedinte: Sellen (Suedia) (Directorul Stockholm Real Institute)
Vicepresedinti: Philippe Tissié (Franta) si Knudsen (Danemarca)
Secretar general: De Genst (Belgia)
Trezorier: Mmeivers (Olanda)

Obiectivele acestui institut erau:
a) Progresul stiintei Educatiei Fizice si a aplicatiilor sale practice, sintetizand rezultatele studiilor si experimentelor desfasurate pe plan mondial si furnizand directii pentru noi cercetari.
b) Raspandirea si popularizarea principiului ca Educatia Fizica trebuie sa coopereze cu Educatia Intelectuala si Morala.

Actiunile institutului au fost, in mod evident, intrerupte in timpul Primului Razboi Mondial. Cu toate acestea, internationalizarea Educatiei Fizice dobandeste o noua viata si se exteriorizeaza in 1923, prin crearea Fédération Internationale de Gymnastique Educative, F.I.G.E (Federatia Internationala de Gimnastica Educativa). Acel act e considerat a fi piatra de temelie a FIEP. F.I.G.E. a fost organizata oficial in data de 2 iulie 1923, in timpul Congresului International din Bruxelles. Acea noua institutie a adus impreuna Federatii, Ligi si Organizatiii din mai multe tari. Primul sau presedinte a fost generalul LEFEBURE (Belgia).

In 1924, LEFEBURE ii cedeaza fotoliul prezidential colonelului EIMAR NERMAM (Suedia), care a ramas in aceasta pozitie pana in 1935.

In februarie 1931, Federatia publica prima editie a primului sau Jurnal, care s-a dovedit a fi una dintre primele reviste specializate dedicate Educatiei Fizice, din lume. Publicatia exista si in prezent.

In 1935, maiorul JOSEPH G. THULIN (Suedia) a fost ales Presedinte, iar mandatul sau a durat pana in 1958. In Adunarea Generala din Istanbul l, in timpul Congresului Mondial, desfasurat in perioada 2 - 9 august 1953, propunerea lui Thulin a fost acceptata, iar Federatia si-a schimbat numele in Fédération Internationale d'Education Physique - FIEP.

In timpul Adunarii Generale din Bruxelles (Belgia), desfasurata intre 4 - 5 iulie 1958, Presedintele Thulin isi da demisia din cauza varstei, iar Prof. Dr. Antonio Leal D'Oliveira (Portugalia) preia pozitia si ramane la conducere pana in 1970. Pana la sfarsitul anilor 60, importanta pe care o avea FIEP pe scena lumii a reprezentat o incurajare de a scrie FIEP - PHYSICAL EDUCATION WORLD MANIFESTO (Manifestul Mondial al Educatiei Fizice - FIEP), facut public in 1970. Acel manifest defineste conceptul de Educatie Fizica si ii ghideaza pasii pe plan mondial, dupa traducerea sa in aproape toate limbile.

Dr. PIERRE SEURIN (France) a fost Presedintele FIEP in perioada 1970 - 1983. Acesta a dezvoltat mult institutia, care si-a extins activitatea pe toate continentele, infiintand delegatii in mai mult de o suta de tari si promovand un mare numar de evenimente. Administratia sa a consolidat actiunile Federatiei in domeniile Educatiei Fizice, Sportului pentru Toti si activitatilor stiintifice.

In 1984, dupa decesul dr. Seurin, Prof. JOHN C. ANDREWS (Anglia) este ales Presedinte Mondial si ramane in aceasta pozitie pana in ianuarie 2000. El consolideaza FIEP ca organizatie mondiala ce cuprinde cel mai mare numar de tari, reuseste sa dea un impuls deosebit institutiei in America Latina, creeaza Premiul Stiintific PRINTUL FAISAL si intareste legaturile cu tarile arabe.

In Adunarea Generala din Foz do Iguaçu (Brazilia), tinuta in timpul Congresului Mondial de Educatie Fizica FIEP/2000 (9-13 ianuarie 2000), prof. dr. Manoel José Gomes Tubino (Brazilia) este ales Presedinte Mondial, iar prof. John C. Andrews este numit Presedinte de Onoare FIEP. In timpul acelui eveniment, este lansat FIEP 2000 - PHYSICAL EDUCATION WORLD MANIFESTO (Manifestul Mondial al Educatiei Fizice FIEP 2000). Dupa 30 de ani, noul document extinde conceptul de Educatie Fizica. Noul Manifest demonstreaza ca Educatia Fizica, in ziua de azi, isi depaseste mult relatiile de interdependenta cu Educatia si va deveni o Educare a Sanatatii si Recreerii, prin dezvoltarea unui stil de viata activ. Manifestul din 2000 va provoca o renastere a dezbaterilor despre Educatia Fizica, iar aceste noi discutii vor atrage noi initiative, de fiecare data cand Manifestul e prezentat intr-o alta limba. Va fi dezvaluit in toata lumea, prin delegatii nationali, cu ajutorul Internetului. Este creata Sectiunea de Educatie Olimpica, iar presedintele sau este doamna Deanna L. Binder (Canada).


Inapoi la cuprins | Inapoi la meniul principal